Ieri am invățat de ce se stă gol in saună
Ieri m-am dus la Terme. Nimic nou, am mai scris despre ele.
La Terme există o secțiune mare (uriașă mai bine zis) de saună. Saune de toate felurile: uscată, umedă, uscată 60, umedă 45, etc. Tot ce și-ar putea dori un săunar. Am făcut un calcul după ochi și ar putea să incapă peste 300 de oameni simultan in saună. Deci cool.
Am asistat la o scenă pe care am mai văzut-o si la un alt complex din Austria (undeva la schi): un supraveghetor scoate din saună un rus care stătea cu slipul pe el. Nimic nou, toată lumea știe că in saună se stă fără textile, doar cu prosopul. Dar cine știe de ce? Eu nu știam așa că m-am dus la un alt supraveghetor și l-am întrebat.
Ține de igienă, mi-a spus. Nu putem verifica dacă slipul e curat, așa că regula e: te dezbraci, faci duș și stai pe prosop. Nicio bucățică de piele nu trebuie sa atingă lemnul! Pericolul transmiterii de boli, în special dermatologice este foarte mare în saună și nu ne permitem să primim reclamații. Așa că jobul lui este să intre dintr-o saună in alta și să se asigure ca toată lumea e goală si stă pe prosop
Am zâmbit, gândindu-mă că acum am o explicație oficială pentru prietenii mei care se miră cum de stau dezbrăcat în saună, indiferent de cine mai e acolo: pentru IGIENĂ!




