Din când în când aud teoria “avem nevoie de o mână de fier”.

Vin alegerile și ne uităm să vedem cine este suficient de puternic să conducă țara. Cel care pare cel mai puternic este ales. După victorie cel puternic devine nepopular pentru că tinde să devină dictator (altfel ce să facă cu puterea?). Și cei care l-au ales ies în stradă să dea jos dictatorul.

Nu cred în teoria mâinii de fier. Ca structură poate că suntem capabili să suportăm o perioadă un dictator, dar nu suntem suficient de disciplinați și nici suficient de fanatici. După un timp ne revoltăm.

Așa că poate începem să căutăm o mână de catifea. Un leader care să creadă in discernământul popular mai mult decât în propriul ego. Un leader care să asculte și să sintetizeze o viziune. Un leader care sa ofere încredere, nu să o ceară.

Și politica este tot o piață, în care oferta trebuie să se muleze pe cerere. Cererea ne aparține. Ce cerem, mână de fier sau mână de catifea?

Ieri Tibi a fost muscat de un caine. Acum 1 luna Sebi a fost atacat de doi caini, dar a scapat doar speriat.

Ma gandesc la toate organizatiile care pretind ca protejeaza cainii. Cred ca le scapa un lucru: cainele nu exista fara om. Cainele liber este permanent  in pericol si este un pericol permanent.

Ma gandesc si la cei care solicita eliminarea cainilor fara stapan. Nu este doar o solutie cruda, dar nici macar nu duce la rezolvarea pe termen lung a problemei. Cainii vor reveni pe strazi.

Cred ca ambele tabere ar trebui sa-si dea mana intr-un demers comun: educarea OAMENILOR. Sa dai de mancare unui caine fara stapan este o cruditate si pentru caine (ii permanentizezi pericolul) si pentru potentialele victime (copiii in special). Sa-ti lasi cainele liber pe strada este o prostie atat de obisnuita la noi incat va fi nevoie de ani intregi de campanie de educatie. Cand incepem?

Am promis ca voi reveni pe aceasta tema cu noi ganduri:

Spuneam in postul anterior ca prefer pasiunea pentru ca genereaza rezultate exceptionale, spre deosebire de talent care genereaza rezultate bune.

Dar asta nu e totul: este si mai ieftina!! Nopti nedormite, week-enduri cu familia dar cu gandul la job, fetze zambitoare la birou pentru ca le place sa fie la birou si inutilitatea totala a unor concepte de genul “work-life balance”! Toate acestea pot fi obtinute fara niciun ban daca oamenii sunt pasionati de ceea ce fac!

Talentul se cumpara cu ora. Si de cele mai multe ori este scump

Va propun un experiment: ganditi-va un pic la ceea ce reprezinta cu adevarat propria voastra pasiune (sau pasiuni!). Si acum imaginati-va ca primiti o oferta de job in care ati face exact ceea ce considerati a fi pasiune personala, DAR salariul ar fi cu 10% mai mic decat ceea ce castigati in prezent. Ati accepta oferta?

Imi place sa joc jocul asta cu diversi participanti la curs. Pana acum am ajuns la o reducere de 50% din salariu ca fiind acceptabila, cu conditia sa faca ceea ce le place. 50%!! Va dati seama cum ar arata bugetul de salarii daca s-ar urma o politica de Passion Management in interiorul companiei?

Pe de alta parte exista inca joburi pentru care nu am gasit niciun fel de pasiune la oamenii din jurul meu: contabilitatea, curatenia si administrativul. Aici talentul ar trebui sa fie suficient. Mai lucram…

Ma omoara gandirea marunta, de supravietuire. Preocuparile oamenilor din jurul meu sunt legate de facturi, parcare, preturi la ulei, pretul la benzina, punctul de pensie si doctorul de familie. Imi petrec majoritatea timpului facand rutina si ce mai “trebuie”.

Zumzetul asta permanent este energie irosita. Prea multa. Si prea imprastiata in toate directiile. Ne face sa ne certam pe lucruri marunte si ne da sentimentul de incarcare, de lipsa de timp.

Zumzetul dispare sau devine neimportant atunci cand construim ceva mare. Proiectele marete unesc energii si nu le lasa sa se disipe in derizoriu. Cu cat ai o problema mai grava sau un proiect mai important, cu atat mai dispus esti sa lasi deoparte maruntisul cotidian. Cand asta se intampla cu o echipa intrega, devine performanta si eficienta.

Iar daca se intampla cu o natiune, devine prospera si admirata.

Saptamana trecuta am tinut primul speech impreuna cu Ivan. S-a intamplat la Timisoara, cu ocazia Business Days , in fata a 350 de antreprenori.

Aplauzele prelungite, cu sala in picioare, atat la aparitia pe scena a marelui campion cat si la sfarsitul prezentarii, mi-au confirmat ca romanii isi doresc modele autentice. Si din fericire pentru noi, le avem.

Ivan ii invata pe oamenii de afaceri 4 regului simple (“Legile lui Ivan”): citeşte tot articolul »